Explore the latest books of this year!
Bookbot

Franta, hegemonie sau declin?

Book rating

More about the book

În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria „surorii noastre de gintă latină". Cercetând o multitudine de evenimente, de serii statistice revelatoare sau de aspecte semnificative ale peisajului cultural din Franţa, Lucian Boia scoate în evidenţă câteva constante ale drumului parcurs de la statutul de naţiune hegemonică a Europei la cel de putere de rang secund ocupat astăzi. Răspunzător de acest declin ar fi, potrivit autorului, un complex de cauze, între care tendinţa spre conservatorism social şi economic, pe care nici măcar Revoluţia n-a reuşit s-o schimbe, şi îndeosebi declinul demografic, început încă în secolul al XVIII-lea şi accentuat până într-o perioadă recentă, revirimentul actual venind cam târziu. Istoricul nu ezită să ducă analiza până în zilele noastre, încercând să facă o adevărată istorie a prezentului, în care, fără să formuleze predicţii, sondează avantajele potenţiale ale Franţei în contextul actualei crize economice internaţionale şi al mondializării.

Book purchase

Franta, hegemonie sau declin?, Lucian Boia

Language
Released
2010
product-detail.submit-box.info.binding
(Paperback)
We’ll email you as soon as we track it down.

Payment methods

4.0
Very Good
75 Ratings

We’re missing your review here.

Title
Franta, hegemonie sau declin?
Language
Romanian
Released
2010
Format
Paperback
ISBN10
973502764X
ISBN13
9789735027643
Series
Rating
3.95 out of 5
Description